Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. Medierea se bazeaza pe increderea pe care partile o acorda mediatorului, ca persoana apta sa faciliteze negocierile dintre ele si sa le sprijine pentru solutionarea conflictului, prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile.
CITESTE MAI MULTMediem disputele si neînţelegerile dintre soţi privitoare
la:
a) Divort, (divort prin mediere)
b) Partajul de bunuri comune,
c) Întocmirea unui plan parental
f) Orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de
care ei pot dispune potrivit legii,
Art. 16, NCPP Actiunea penala nu poate fi pusa in miscare,
iar cand a fost pusa in miscare nu mai poate fi exercitata daca:
g) a fost retrasa plangerea prealabila, in cazul infractiunilor pentru care retragerea
acesteia inlatura raspunderea penala, a intervenit impacarea ori a fost incheiat un acord de
mediere in conditiile legii.
Conform legii, mediem dispute si litigii in drept civil
Mediem dispute in urmatoarele domenii din dreptul civil:
- granituire,
- revendicare,
- evacuare,
- pretentii,
Mediem dispute si litigii comerciale in urmatoarele spete:
- Derularea,executarea si rezilierea contractelor,
- Interpretarea clauzelor contractuale,
- Orice tip de conflict aparut pe perioada derularii contractelor de natura comerciala,
Mediem dispute si litigii in domeniul bancar, referitoare la clauze, comisioane sau bobanzi. Aveti un litigiu bancar, atunci puteti apela la mediere, pentru a va solutiona rapid si convenabil problemele. In loc sa pierdeti timpul prin instante, puteti solutiona favorabil disputa dumneavoastra, procedura este rapida si confidentiala.
Medierea poate solutiona conflicte de munca ce privesc:
- aspecte legate de continuarea, incetarea sau derularea unui contract individual de munca
- aspecte legate de contractele colective de munca
- aspecte legate de conflicte ce apar intre colegi sau departamente
Mediator autorizat de Consiliul de mediere din Romania, asigur servicii profesionale de mediere pentru toate tipurile de conflicte prin BIROU DE MEDIATOR ABRUDAN IOANA CORINA, cu sediul in Cluj-Napoca, str. Dorobantilor , nr. 14-16, sc. A, et.4, ap.6 sau la o alta locatie agreata de parti.
CITESTE MAI MULTLorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit. Ab dolores, voluptate. Animi, consequatur corporis et ipsam iste iure laboriosam magnam odio quis quod rem sed similique, tempora totam vero voluptatibus!
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit. Ab dolores, voluptate. Animi, consequatur corporis et ipsam iste iure laboriosam magnam odio quis quod rem sed similique, tempora totam vero voluptatibus!
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit. Ab dolores, voluptate. Animi, consequatur corporis et ipsam iste iure laboriosam magnam odio quis quod rem sed similique, tempora totam vero voluptatibus!